FOTO | Sfârșit tragic pentru o refugiată din Ucraina. S-a înecat în piscina hotelului în care stătea

Publicat: 27/03/2022, 11:47
Actualizat: 27/03/2022, 11:53

Sfârșit tragic pentru o refugiată din Ucraina. Femeia, în vârstă de 55 de ani, s-a înecat în piscina hotelului în care stătea. Poliția nu are suspiciuni cu privire la modul în care și-a dat ea ultima suflare. Oamenii legii spun că i s-a făcut rău și a murit, în timp ce se afla în bazinul cu apă.

În cursul serii de sâmbătă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei unități de cazare, din orașul Tășnad, o femeie, de 55 de ani, ar fi fost găsită, fără suflare, în piscină, anunță Poliția Satu Mare.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă.

„Corpul neînsuflețit al femeii a fost depus la Prosectura Spitalului Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei”, conform sursei citate.

În cauză nu sunt suspiciuni, precizează IPJ Satu Mare.

Aproape 9.000 de cetățeni ucraineni au intrat sâmbătă în România

Sâmbătă, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 70.360 de persoane, dintre care 8.943 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 3 % faţă de ziua precedentă), anunță Poliția de Frontieră.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.791 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 9,8 %), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 2.361 cetăţeni ucraineni (scădere cu 12 %).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 26.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 555.166 cetăţeni ucraineni.

„În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români pana la capacitate maximă.

Măsuri similare de întărirea controlului și supraveghere sporită au fost dispuse si la frontiera terestra, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute”, conform sursei citate.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de...
Cardul de sănătate se schimbă complet. Cum se va putea folosi
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni